Se afișează postările cu eticheta mila. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mila. Afișați toate postările

duminică, 20 mai 2012

Nu merităm şi totuşi...


 Să nu ne amăgim crezând
Că I-am făcut lui Dumnezeu un loc
În viaţa noastră pe acest pământ,
Când El e Necuprinsul, El e tot!

El locuieşte-n inimi ce-s predate
În întregime, înaintea Lui,
În inimi ce se lasă modelate
Şi copleşite de iubirea Lui…

El ne-a dat tot şi totul ni se cere.
El fără noi, rămâne Dumnezeu.
Noi fără El, n-avem nici o putere
Şi-am fi zdrobiţi de păcătosul eu.

Ce mare-i mila Ta! Ce minunată!
Nu merităm şi totuşi ne iubeşti
Şi Îţi doreşti ca să păşim odată
Prin harul Tău...în slăvile cereşti!


~Amin~