luni, 28 noiembrie 2011

Cântarea biruinţei


Mi-ai spus Isus ,de-atâtea ori
Să cred cu tot ce sunt în Tine,
Chiar dacă trec prin încercări
Şi mi-e cântarea cu suspine.

Căci dacă simt ce e durerea,
E semn, Isus, că mă iubeşti
Şi voi afla ce-i mângâierea
După ce inima-mi sfinţeşti.

O, lasă-mi lacrima să cadă
Dacă prin ea mă curăţeşti
Şi lasă-mi duhul în zdrobire
Să simtă cât de mare eşti !

Nu cer să am clipe senine
Pe-acest pământ ce mi-e străin.
Ci vreau ca zilele să-mi fie
Pline mereu de Tin’…Amin.

marți, 22 noiembrie 2011

Încă puţină vreme...


Asteaptă-Mă copile, căci sigur voi veni !
Peste puţină vreme, iar ne vom întâlni !

Nu crede că eşti singur, uitat pe veci de Mine,
Când am murit pe-o cruce să nu renunţ la tine .
Să nu las ca spre moarte să ţi se-ndrepte paşii,
Răbdat-am cu-umilinţă când m-au lovit ostaşii .
Puteam în orice clipă ca să renunţ la tot.
Piroanele din palme, îndată să le scot…
Să las în urma crucea, durerea şi Calvarul.
Ce mare a fost lupta, dar şi mai mare Harul !
Căci în crunta durere ce se zbătea în Mine,
Să pot să merg ‘nainte, Eu m-am gândit la tine.
Nu cuiele romane acol’ m-au ţintuit
Ci dragostea de Tată, copilul Meu iubit !
E dragostea ce veşnic va exista în Mine…
E-aceea ce te ţine când vânturi bat în tine
Şi lacrima ţi-o şterge când simţi că nu mai poţi
Şi crunta încercare te-ajută s-o suporţi !
Deci de e vreme bună, sau e furtună grea,
Tu stai doar langa cruce.De ea nu te lăsa !
Şi celor ce vor trece pe lângă tine-atunci,
Arată-le lumina unde tânjeşti s-ajungi !
Vorbeşte cu iubire şi rabdă orice-ar fi …
Şi-atunci cu bucurie spre tine voi privi !

Aşteaptă-Mă copile, căci sigur voi veni !
Peste puţină vreme, iar ne vom întâlni !

~Amin~

luni, 21 noiembrie 2011

Există Dumnezeu !


De n-aş şti că există Veşnicie,
De n-aş şti ca există Dumnezeu,
Ce-amară mi-ar fi viaţa!Ce pustie.
Aş fi olog şi-aş fi un Bartimeu.

Şi-aş căuta-n zadar eu rostul vieţii
În astă lume de-amăgire plină
De n-aş şti că în zorii dimineţii
E Dumnezeu cel care-mi dă lumină.

E Dumnezeu acel ce-aduce noaptea
Şi porunceşte astrelor s-apară .
I se supune viaţa, dar şi moartea
La glasul Lui, natura se-nfioară .

N-aş înţelege care mi-e menirea
Pe-acest pământ robit de fărdelege
De n-aş simţi în piept Dumnezeirea,
De nu aş şti că Tatăl meu e Rege …

Nu e uşoară lupta pentru Cer ,
Iar rănile adesea sunt adânci
Şi-s mulţi acei ce pentru Domnul pier,
Dar viaţa lor începe-abia atunci.  

Mai bine-aici zdrobit pentru sfinţire,
Mai bine-aici lovit şi umilit
Şi-apoi în Cerul sfânt o Veşnicie
Să fii cu-al tău  Mântuitor iubit .

Ce bine că există Veşnicie !
Ce bine că există Dumnezeu
Şi-odată sus în Cer, în nemurire
Voi avea harul să ajung si eu !

~Amin~

vineri, 11 noiembrie 2011

Doamne, Te iubesc !


 Chiar dacă zilele nu sunt mereu pline de raze de lumină ,
 E-o Mână străpunsă ce mă călăuzte prin aburi de ceaţă.
 E-o Mână ce n-a obosit prin furtuni sau senin să mă ţină.
 Doar ea mă conduce şi mereu îmi arată drumul spre casă.
 
 Chiar de nu pot să merg mereu pe calea strâmtă alergând
 Şi-n suflet nu îmi clocotesc zilnic bucuria şi speranţa...
 Tu mă ajuţi să mă ridic din praful greu de pe pământ
 Şi să îţi mulţumesc că Tu eşti bucurie, pace.Tu eşti viaţă.
 
 Doamne, Te iubesc !
 
 Pentu că ştii să legi o rană, pentru că lacrima îmi ştergi ,
 Pentru că-mi dai eliberare, şi-mi pui picioarele pe stâncă ,
 Pentru că ştiu că niciodată Tu de la mine n-ai să pleci
 Şi Mâna Ta nu e prea scurta, oriunde-aş fi, să mă ajungă.
 
 Dar Te iubesc şi pentru lacrimi, pentru durerea trecătoare
 Şi pentru rănile din luptă, pentru amarul meu suspin ,
 Pentru că Tu rămâi acelaşi în lumea asta schimbătoare ,
 Cât voi trăi pe-acest pământ, Te voi iubi, Isus…amin!

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Mai iartă, iubeşte şi crede


 Să nu oboseşti iertând .

Chiar de-ai iertat de-atâtea ori
Şi iar ai fost rănit, înfrânt .
De vrei s-ai veşnice comori,
Uită de-al răzbunării gând .

Nicicând nu obosi iertând .

Să nu oboseşti iubind .

Chiar dac-ai fost dispreţuit
Sau ai simţit ce e trădarea .
Chiar de ai sufletul zdrobit,
Nu-n ură îţi este alinarea .

Nicicând nu obosi iubind .

Să nu oboseşti crezând

Că poţi, prin harul ce ţi-e dat
Să fii un soare-n bezna lumii .
Atunci când crezi cu-adevarat
Faci loc in viaţa ta minunii .

~Amin~