sâmbătă, 7 aprilie 2012

Lângă Dumnezeu


De-ai obosit căutând fericirea
Şi dacă pace nicăieri nu găseşti,
Cu iubire te aşteaptă Mesia
Ca-n braţul Său să te odihneşti.

De nu mai ştii ce înseamnă speranţa
Şi de durere fruntea ţi-e plecată,
Încredinţează-I Lui chiar astăzi viaţa!
Ascunde-te în palma Sa de Tată!

Spune-I Lui tot, căci Domnului îi pasă
De lacrimile ce în pumni le-aduni.
Spune-I Lui tot, căci singur nu te lasă
Ci îţi răspunde-n taină prin minuni.

De-ai să-L cunoşti pe El cu-adevarat,
Minune o să-ţi pară orice clipă.
Iar sufletul îţi va fi săturat
Şi ocrotit sub blânda Sa aripă...

Iar inima ce-odata era frântă,
Va bate-atunci doar pentru Salvatorul
Şi îmbrăcat cu pacea Sa cea sfântă,
Îţi va păşi pe munte iar piciorul.

Doar lângă Isus este fericirea.
N-o căuta în praful de păcate!
În lume vei găsi doar amăgirea.
Tu caută-L pe El! El totul poate!


~Amin~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu