Scrisoare către Cer

Doamne,

Când marea-nvolburată aude glasul Tău,

La un Cuvânt furia-şi potoleşte.

Simţind că ai creat-o şi că eşti Dumnezeu,

Ţi se supune şi se linişteşte.

Când dimineaţa roua se-aşterne peste crini,

Puterea Ta i-a poruncit s-apară...

Te-ascultă stropii mari de ploaie cristalini.

Când Tu vorbeşti, natura se-nfioară.

Cum Doamne porunceşti, aşa se-nfăptuieşte.

În ale Tale Mâini e Universul tot...

Şi tot ce-are suflare de Tine ne-aminteşte.

Eşti Alfa şi Omega. Isus, eşti Savaot.

Şi-atunci, cum am putea, ca noi, un strop de tină,

Să n-ascultăm de-al Tău Cuvânt Preasfânt?

Să nu tânjim mereu ca să primim lumină?   

Să nu păşim pe cale cu avânt?

Cum am putea ca să uitam de veşnicie?

Cum să uităm de jerfta din Calvar?

Şi cu ce drept, nesocotind a Ta iubire

Să nu simţim cum ne-nconjori cu har?

O, Tată, ştiind sigur că tot ce faci e bun,

Eu vreau voinţei Tale, mereu să mă supun .

~Amin~